Prognoza meteo, 13 septembrie. Schimbare radicală a vremii pe teritoriul țării, unde procesul de răcire se va extinde rapid și în regiunile sudice și sud-estice. Valorile termice diurne se vor situa în cea mai mare parte a României sub mediile multianuale specifice acestei perioade din an.
Prognoza meteo, 13 septembrie. Vremea se răcește accentuat în toată țara.
În Dobrogea, cerul va rămâne acoperit de nori pe tot parcursul zilei și va ploua temporar. Înnorări mai accentuate, însoțite de averse și descărcări electrice, se vor înregistra mai ales în orele după-amiezii și ale serii, local în Muntenia, în estul și nord-estul Olteniei, precum și în regiunile montane. Precipitații sub formă de aversă vor apărea pe arii mai restrânse și în Transilvania sau Moldova.
Prognoza meteo. Vremea se răcește accentuat în toată țara. Unde sunt prognozate averse, furtuni și fenomene severe
Precipitațiile pot aduce izolat cantități mai importante de apă, de 10…20 l/mp, iar mai ales în zonele sudice se pot înregistra căderi de grindină de mici dimensiuni.
Pe parcursul nopții, aria ploilor se va restrânge treptat, iar cerul va deveni variabil în cele mai multe regiuni. Vântul va prezenta intensificări de scurtă durată în sud-vest, în est, dar și în Carpații Meridionali și de Curbură, precum și pe durata precipitațiilor, când rafalele vor atinge viteze de 40…50 km/h.
Tabloul temperaturilor la nivel național
În privința regimului termic, valorile maxime ale zilei se vor încadra între 17 grade în estul Transilvaniei și Podișul Moldovei și vor ajunge până la 27 de grade în sud-vestul Olteniei.
Minimele nocturne vor coborî până la valori cuprinse între 4…5 grade în depresiunile intramontane și 15…16 grade pe litoral. În orele dimineții și pe timpul nopții, izolat se va forma ceață.
Vreme răcoroasă și ploi în Capitală și la munte
În București și în zonele de munte, vremea va continua să se răcească, devenind deosebit de răcoroasă. Ziua va aduce înnorări temporare și averse pe arii extinse în Carpații Orientali, local în Carpații Meridionali și pe spații mai mici în restul masivelor.
După-amiaza sunt posibile descărcări electrice în masivele sudice, unde izolat se pot acumula 10…20 l/mp și vor fi condiții de grindină. Nopțile devin mai calme, cu cer variabil și restrângerea precipitațiilor, în timp ce vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte și în timpul ploilor de 40…50 km/h.
Sursă expresspress.ro


